Intamplarea mica (fara de care n-ar fi existat) Intalnirea cu un Om Mare
Gata vacanta! Forte proaspete! Prima zi de scoala pentru Violeta mica. Eu sunt Violeta mare din familie si visele mele pentru noul an tocmai sunt asternute pe hartie. Am ramas copil, pentru mine anul, cu sperantele lui, incepe la jumatatea lui septembrie, asa arata si astazi, ca odinioara, calendarul meu. Abia astept sa imbratisez toamna asta plina. Aici sau peste mari si tari, ideile asezate in mine peste vara vor prinde contur, pas cu pas. Calatoria incepe.
Imi iubesc munca, mai ales atunci cand vad ca pune umarul sa reconstruiasca... alte vieti. Ca aduce oamenii impreuna si ii ajuta sa implineasca ceea ce n-ar fi reusit de unii singuri. Munca aceasta... iubeste oamenii! Ii surprinde, ii motiveaza, ii implica, le umple sufletele, nu promite fara sa implineasca. Sunt norocoasa sa simt ca inima mea bate la unison cu multe alte inimi, inca o data si inca o data, asa visez sa fie mereu. Asa putem misca lumea inainte: mana in mana. Gandind, Simtind. Indraznind. Pretuind ceea ce nu avem in incercarile noastre solitare, dar putem obtine, negresit, impreuna.
Pe lista mea de prioritati si de vise ce asteapta a deveni realitate, am trecut si o problema... mica. Asa am si scris-o: cu litere mici, deloc apasat, genul acela de rand pe care iti spui ca il poti cobora si mai jos in lista, daca va fi nevoie. Nu-mi sta in fire sa ma plang de ceea ce nu e intocmai in regula cu mine, mai degraba ma pun pe treaba si repar. Imi impun sa nu trec cu vederea ceva ce tine de sanatate. Inertia ma indeamna sa scriu cu litere mici, asadar, dar imi amintesc apoi ca am invatat un lucru simplu in ultimii ani, si nu pe calea usoara, un lucru pe care cu totii adesea il pacatuim prin uitare: fara sanatate, niciun vis nu are sanse, nici aripi, nici sens. Asa ca ma intorc din drum si rescriu, de data aceasta cu majuscule: DE REPARAT, CAT MAI CURAND, SANATATEA.
De fapt, de ce nu chiar acum? Pun mana pe telefon, cer sfaturi, recomandari, aflu ...si ies din casa. Se spune ca e un medic foarte bun. 20 de ani de munca, de reusite, de performanta ce a depasit granitele tarii. Zeci de premiere medicale. Cazuri extrem de complicate. Ascunsa dupa halatul sau de spital, inima lui bate cu emotie pentru fiecare suflet ce ii trece pragul, inca nu a invatat detasarea. Pentru mine, un doctor trebuie sa fie OM, inainte de toate. Sa aiba caldura, sa-mi raspunda cu rabdare si calm la intrebari sau temeri, chiar daca i se par naive, sa imi vorbeasca pe intelesul meu, sa imi dea incredere. Si pentru ca sunt "curios de profesie", la finalul intalnirii intreb: "Pot vedea sala unde va avea loc interventia? Pot sa mai petrec timp in clinica, fara sa va deranjez?"
Am ramas. Am vazut. Am ascultat povesti. Am citit despre el. Despre cum a ridicat auditoriul in picioare la ultimul congres medical din strainatate, punand pe ecran doar cateva imagini cu cazurile sale, inainte si dupa operatie. Aceste congrese nu sunt spectacole. Se asculta, se invata, aplauzele sunt o raritate. Medicul nostru roman a primit aceasta recompensa neasteptata. Nici cand s-a intors acasa cu medalia de aur de la Bruxelles pentru inovatie in medicina, nu a simtit nevoia sa se laude cu asta. Mii de oameni ii datoreaza, la propriu, reconstructia lor. Medici talentati sau rezidenti in chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva sunt sustinuti de el, in liniste, fara tam-tam, sa se specializeze in strainatate, pentru a se intoarce acasa mai bine pregatiti. Isi aminteste cat de greu i-a fost lui si vrea sa le fie mai usor altora.
Isi doreste o medicina curata si de succes aici, la noi acasa. Are o modestie rar intalnita, care dubleaza valoarea sa. Se inroseste cand il intrebi despre el. Cand un pacient ii multumeste sau il imbratiseaza cu recunostinta. Il privesc de la cativa metri distanta, fata in fata cu parintii unui copil cu o malformatie pentru care el a fost salvarea. Apoi vad iesind din cabinetul lui o femeie tanara, si mai frumoasa acum, dupa o reconstructie a sanilor pierduti in lupta cu cancerul. Un barbat trecut prin dureroasa experienta Colectiv il viziteaza dupa ultima sa interventie, de un an si jumatate ii e pacient. E de nerecunoscut azi. E bine. Va fi si mai bine. Zambeste. Are incredere. Va continua. Doctor Z (asa l-am botezat in sinea mea, el nici nu stie), i-a redat dorinta de a trai, a doua viata. Un alt tanar, accident de motocicleta, isi pierduse abilitatea de a face practic orice cu mana sa. Si i s-a indicat sa... o amputeze, ca tot nu ii va mai fi de folos. Medicul gaseste solutia si il salveaza. Acum, cunoaste din nou bucuria normalitatii. Am cunoscut si pacienta careia i s-a... refacut zambetul. Il pierduse, in urma paraliziei faciale. Indraznesc sa intru si in sala de operatie. Acolo, el se dezbraca de timiditate. Acolo, reconstruieste vieti. Si sperante. Si trupuri. Doar acolo pare sa fie, pe deplin, el insusi. E dupa 5 interventii deja. Nu pare obosit. Cateva consultatii si… din nou in sala de operatii.
In mainile unui astfel de om, am incredere sa imi pun sanatatea. Vorbim mereu despre lacunele sistemului nostru medical, despre teama de a fi bolnav, la noi acasa. Dar exista si astfel de oameni-minune. Prea modesti sa se faca auziti. Sunt eroi nestiuti, iar noi nu facem destul sa ii ajutam... sa ne ajute.
Aceasta e intamplarea mica, mica, fara de care nu as fi intalnit un… Om Mare. Numele sau e Dragos. Dr. Dragoș Zamfirescu. Il gasiti in locul unde face minuni, desi el refuza sa le numeasca asa. La Asociatia ZETTA, opereaza pro-bono, ii ajuta pe cei ce nu se pot ajuta singuri. Cunoasteti, negresit, si voi astfel de oameni extraordinari. Cand ii intalniti, scrieti despre ei. Nu-i vom gasi prea des pe primele pagini ale ziarelor. Dar ii putem pune noi in lumina, pe paginile noastre. Dintr-un motiv foarte simplu: pentru ca merita si avem nevoie de ei.
Am vise pentru noul an, cum spuneam. Planuri frumoase. Dar orice lista a prioritatilor trebuie sa inceapa cu sanatatea noastra. Iar cand gasiti astfel de oameni extraordinari, dati de veste mai departe. Sa stim de ei. Sa ne bazam pe ei. Sa ii aflam la nevoie.
Am multe sa va povestesc. Acesta e doar primul pas. Am multe de implinit. Avem, IMPREUNA. Nu o pot face singura, ci doar avandu-va alaturi. Si voi incepe chiar de maine dimineata. Ne revedem aici, cu drag, zi de zi, cu vesti bune. Cu idei care cladesc. Sanatate, ca-i mai buna decat toate!
PS: Astazi, va astept cu emotie si noutati la Protv, putin dupa ora 15, La Maruta. Pe curand!

Scoala Mamelor

Facebook

Copiii au drepturi

Cartea Pretuieste Viata

copii7.JPG

Ajuta si tu

Urmareste-ne pe FacebookUrmareste-ne pe TwitterUrmareste-ne pe Blog
style=div class=