13 Septembrie 2017
S-o spunem cinstit: e un crampei din Caragiale in viata fiecaruia dintre noi. Oricat ne-am da silinta sa fim seriosi, corecti, bine pregatiti in toate, curati ca lacrima, fara de cusur, daca privim atent in urma la sfarsitul fiecarei zile, greu sa n-avem nimic de criticat, ironizat, satirizat, cand vine vorba de noi insine. Caci ce sa facem? Nu ne-am nascut cu toate lectiile invatate, nici priceputi din cale afara si uneori chiar cei in fata carora vrem sa parem cei mai buni dascali ne rad in fata, pe sub mustati si ne arata ca suntem pur si simplu comici in ipostaza noastra de “parinte care stie tot”. Cum, tocmai eu, cea care a pus prima caramida la “Scoala mamelor”, sa nu am raspunsuri la toate intrebarile copilului meu? Ei bine, nu. Rusine sa imi fie! Sa ma explic: autocritica a inceput chiar ieri. Fetita mea e azi o domnisoara, doar putin timp ne mai desparte de pragul celor 10 ani. Si in dorinta mea de a fi mereu in pas cu ea, m-arat deschisa si moderna ieri si ii propun sa alcatuiasca o lista a sinceritatii. La zid, chiar mama. O poate judeca si critica, in scris chiar, dupa bunul plac. In stanga foii, o coloana si un titlu: Mama – ce nu e bun la ea. In dreapta, numai daca vrea, exista si coloana “Asa da”. Mi-am rezervat si dreptul de-a ma simti ceva mai bine la final. ☺ Si-ncepe treaba: prea vorbareata, prea determinata (ea imi explica-n vorbe ca “mami, daca starui prea mult uneori, nu-ti iese treaba”), prea “uitatoare” (pai cum adica?! – intreb; Pai cica uit, cand imi convine mie, ce ma roaga ☺), prea asa, prea pe dincolo, dar mai cu seama prea… cicalitoare! Uimita peste poate, caci eu ma stiu mult mai cuminte in fata ei decat as putea fi (prea multe vorbe si povete-mi circula prin minte si ma abtin sa nu revars puhoiul peste ea), respir adanc, zambesc (pesemne neconvingator) si cer suav o explicatie. Ba vin si cu o completare: “care ar fi, mami, cuvintele cu care eu te cicalesc peste masura-n fiecare zi?” Moment de liniste. Si degetu-i se sprijina de tampla. “Am incuiat-o!” – ma bucur in taina, dar nici macar urma de zambet nu schitez. Dar… scurta-mi fu usurarea! Loveste crunt: “Fugi si te spala pe maini!”. Stupoare! La asta chiar nu m-am gandit. Cuget acum adanc: copilul are atata dreptate! N-o zic o data, nici de doua ori pe zi, am pierdut sirul numaratorii si e clar, sunt o mama perfect… cicalitoare! Dar stai putin! Ma repliez. Caci am dreptate! Nu-i lumea asta plina de microbi? “Si daca sunt, de ce nu-i vad?! Daca-i ating mereu, de ce nu-i simt?!” Eh, treaba se complica! Acu-i acu’! Intram in miezul problemei si imi dau seama ca da, oi fi eu Mama, cu M mare, dar n-am raspunsuri pregatite chiar la toate! Imi amintesc de mine, copilul de odinioara. Imi povesteau ai mei ca eram fata cea mai curioasa din sistemul nostru solar. Cuvintele “de ce?” erau mereu pe buzele mele, vroiam sa inteleg totul si pana la capat si in mari dileme ii puneam pe parintii mei. De obicei, cand cauti sa explici ceva nazdravanului tau cel mic, fugi repede cu imaginatia in propria copilarie, incerci sa te asezi din nou in papucii sai, spre a gasi cele mai bune argumente, usor de inteles pe limba lui. Mi-am amintit, de pilda, ca-n vremurile in care eram un fel de Nica din Humulesti, mereu pe garduri, in copaci sau alergand cu cheia de gat, n-aveam nevoie, cat era ziua de lunga, de mai mult de o masa undeva in miezul zilei, luata pe fuga, sa nu cumva sa pierd din timpul de joaca atat de pretios. Si de-obicei era o jumatate de paine calda, o bucata de branza si o rosie uriasa rupta direct de pe arac, din care muscam cu nesat fara sa mai am rabdare s-o spal. Iar cand furam cirese din livada vecinei, chiar credeti ca aveam timp sa trec pe la cismea? Sau dupa ploaie, cand ne jucam in baltile din curtea scolii, ne mai spalam cu apa si sapun dupa apa ce cadea peste noi din norii cei pufosi? Cum as putea sa folosesc aceste experiente in sprijinul meu, ca parinte, in ziua de azi? S-au inmultit microbii intre timp? S-a intors lumea cu susul in jos? Parintii sunt azi mai cicalitori fara motiv? Ei bine, gandind la rece si privind realitatea de azi, stim ca nu. Doar trebuie sa cantarim ce spunem si sa invaluim povata in… poveste. Sa ne ajutam copiii sa deprinda bune obiceiuri vorbind pe limba lor, ajutandu-i sa inteleaga, sa capteze mesajul, chiar daca, de pilda, microbul e atat de mic, de nici nu-l vedem, atat de tacut, de nici nu-l auzim, atat de subtil, ca la prima atingere nici nu-l simtim. E de ajuns sa stii ca in multe dintre scolile si gradinitele de astazi, echipamentele sanitare invechite sunt un motiv in plus pentru bolile cu care copiii nostri pleaca acasa. Dar depinde de noi sa avem grija de deprinderile lor de baza: spalatul pe maini cu apa si sapun, folosirea hartiei igienice, rugamintea catre maturi de a utiliza dezinfectantii. Poate nu va vine sa credeti, dar pe cand locuiam intr-o alta tara europeana, copiii erau atat de bine instruiti la scoala prin campanii dedicate igienei, incat ei au fost cei ce, odata intorsi acasa, isi impingeau parintii sa faca lucrurile mai bine si in propriul camin. Deci educatia se poate face si in sens invers, de la cei mici catre cei mari cateodata si foarte eficient. Cum sa-ti refuzi copilul atunci cand iti spune cu convingere un lucru just si il sustine pentru ca l-a invatat la scoala?! Cert e ca, pornind de la o lista facuta, mai in gluma, mai in serios, impreuna cu fetita mea, am realizat o data in plus ca nu le stiu pe toate si am inceput sa caut. Intrebarea din mintea mea staruia: cum sa-i explic eu copilului, fara a fi cicalitoare, ca murdar nu e bine si sanatos sa traiesti, chiar daca inamicul este invizibil?! ☺ “Curat murdar”, asadar! Ce nu stii, trebuie sa afli. Si cautand, spre norocul meu, am gasit un nesperat, dar foarte bun ajutor - o banda desenata, iat-o aici.Mi-a fost de mare folos! Iar campania din care face parte m-a ajutat chiar mai mult si cred ca poate fi un instrument util pentru noi toti: dascali, bunici, parinti sau copii. Intra pe www.domestos.ro/igiena-de-10-in-scoli/ si afla mai multe detalii despre editia de anul acesta. Chiar cred ca Romania avea nevoie de o asemenea miscare, constructiva si pe intelesul tuturor. Domestos “Sustine Igiena de Nota 10” impulsioneaza comunitatea, ne aduce informatii noi si utile si ne ofera un mecanism prin care, umar langa umar, putin cate putin, sa miscam lucrurile in directia buna. Cum s-ar spune… curat curat, coane Fanica! O treaba buna! 
